Miros

sinonim

Miros, organ al mirosului

anatomie

Celulele olfactive sunt localizate în mucoasa olfactivă din cavitatea nazală superioară.

Celulele responsabile de miros, celulele olfactive, sunt localizate în membrana mucoasă olfactivă. Aceasta este foarte mică la om și se află în Regio olfactoria (fisura olfactivă), o parte îngustă a cavității nazale superioare. Este limitat de turbinatul superior și de septul nazal opus.

Epiteliul olfactiv este construit în mai multe rânduri: cel mai îndepărtat strat exterior este format din Celule de sprijin format, urmat de stratul propriu-zis Celulele senzoriale. Cel mai adânc strat celular este acoperit de Celulele bazale construit, care se mai numește Celule stem funcționează și servesc la regenerarea celulelor senzoriale. Durata de viață a celulelor senzoriale este aproximativ 30 - 60 de zile. În general, există în nas aproximativ 10 milioane de celule senzoriale. Au peri olfactivi mici care ies în epiteliul olfactiv și sunt responsabili de absorbția moleculelor din aerul pe care îl respirăm. Moleculele declanșează un stimul care este transmis prin procesele epiteliale olfactive care leagă nervul olfactiv (Nervul olfactiv) forma, pt Bulbul olfactiv a ajunge. Acolo nervii sunt interconectați, iar stimulul este transmis către cortexul olfactiv și alte zone din creier.

Este, de asemenea, important ca, pe lângă celulele senzoriale menționate tocmai, regiunea olfactivă să conțină și fibre senzoriale de la un alt nerv care reacționează la stimuli mirosiți non-aromatici, cum ar fi amoniacul. Acestea sunt fibre ale nervului trigemen.

Tulburări ale mirosului și cauzele acestora

Simțul mirosului poate fi împărțit în normal, cantitativ și percepția calitativă a mirosului.

Se numește miros normal Normosmia desemnat. Nu este atât de ușor să se distingă de ea Hiposmie, percepția scăzută a mirosului. Hiperosmie pe de altă parte denotă percepția crescută a mirosurilor. Eșecul complet al organului olfactiv este denumit Anosmia. Termenii de mai sus sunt atribuiți senzațiilor olfactive cantitative.

La senzațiile olfactive calitative (Disosmie) socoteală: Parosmie (senzație de miros distorsionat / greșit), Cacosmia (percepție greșită ca leneșă / incomodă), Heterosmie (Incapacitatea de a distinge mirosurile), Agnosmia (Incapacitatea de a recunoaște mirosurile percepute) Phantosmia (Halucinația mirosurilor).

Etiologie:
rinita acută virală este probabil cea mai frecventă cauză a scăderii capacității de miros. Motivul pentru aceasta este creșterea producției de secreție si umflat Membrana mucoasăcare mută acoperișul nasului, zona în care se află epiteliul olfactiv.

Viruși poate deteriora, de asemenea, direct celulele senzoriale și a tulburare olfactivă persistentă cauză. În practica clinică de zi cu zi, o infecție gripală anterioară este una dintre cele mai frecvente cauze ale anosmiei.

De asemenea, unul rinită alergică sau rinopatie hiperreactivă nespecifică poate fi un umflat Mucoasa nazală și provoacă hiposmie asociată.

Formarea polipilor datorită a infecție cronică a sinusurilor (Sinuzită) duce adesea la o obstrucție a fisurii olfactive și a hiposmiei, până la anosmie.

Alte cauze ale hiposomiei sau anosmiei includ:

solvenți toxici sau Medicament, Deficitul de zinc, Tumori precum neuroblastomul estetic sau Meningioame, Rupând filae olfactoriae (fibre fine ale nervului olfactiv) datorate unui Traumatism cerebral cranian, transmisie centrală sau boli degenerative (Boala Alzheimer), tulburări moșteniteducând la hiposmie sau anosmie selectivă și că Sindromul Kallmann. Se poate produce o pierdere a simțului olfactiv și tulburări neuroendocrine.

Diagnosticul tulburărilor olfactive: Este important să aveți o anamneză specifică, un test de miros normal și un test obiectiv al simțului olfactiv folosind potențiale evocate olfactive. Alte diagnostice suplimentare necesare sunt măsurarea concentrației de zinc în ser, o stare neurologică, o CT (tomografie computerizată) a sinusurilor paranasale și a bazei frontale, precum și un RMN al craniului.

Terapie: Cunoașterea cauzelor primare este o condiție prealabilă pentru terapia cauzală și de succes pentru tulburările olfactive.

Examinare clinică

În timpul unui examen clinic al capacității olfactive, pacientului i se cere să închidă ochii. Unul îl ține așa-numitul "sniffin ‘bețișoare„Sub nas, acestea sunt pixuri care au un parfum caracteristic.

În principal să fie substanțe aromatice cu mirosuri caracteristice precum ulei de mentă, cafea sau cuișoare pe care pacientul ar trebui să le identifice. Trebuie să se asigure că mirosurile sunt prezentate pe nară, adică separat unul de celălalt. Acum pacientul trebuie să indice dacă și ce miroase. Dacă pacientul nu raportează vreo percepție a mirosului asupra parfumurilor aromatice, o substanță non-aromatică precum amoniac testat.